Piticul de pe Creier

A fost odata ca niciodata un pitic mic si tafnos. 
Si acest pitic iubea confortul si isi dorea ca lucrurile sa continue sa fie la fel pentru totdeauna.
Se supara si sabota orice incercare a stapanului de a schimba ceva.
Ii placea sa primeasca recompensa imediat si devenea foarte irascibil daca i se refuza o masa copioasa, o haina frumoasa sau un serial la TV.
Acum, nu stiu daca tu ii spui "pitic", sau "vocea" sau "sabotorul" sau in alt fel… Cert este ca avem cu totii undeva in mintea noastra, o parte care uneori face o nota discordanta cu ceea ce consideram ca "ne face bine".
Si ce este foarte curios… la unii vocea piticului este mai puternica, iar la altii mai slaba.
La unii, piticul are intotdeauna ultimul cuvant, la altii nici macar nu e intrebat… 
La unii, piticul are un scaun in capul mesei, iar la altii nici macar nu sta la masa…
De ce oare se intampla asa?
M-am intrebat cu mult timp in urma si eu acelasi lucru si am cautat sa inteleg de ce unii fac intotdeuana ce isi propun, iar altii… niciodata. 
Sau de ce unii oameni respecta ceea ce promit, iar altii niciodata. 
Si m-am mai intrebat cum de unii oameni au o vointa de otel… iar altii doar de plastelina…
Mai mult, am cautat sa inteleg de unde vine aceasta putere interioara a unora de a spune atunci cand ii rogi o favoare "considera ca e deja rezolvat!".
Oamenii acestia inspira respect instantaneu. Pentru ca sunt o raritate si pentru ca iti dau prilejul sa te relaxezi. Sa iti diminuezi nivelul de anxietate in ceea ce ii priveste si sa obtii un fel de garantie in alb ca vor livra ceea ce au promis.
Nu stiu cati oameni de acest tip ai in viata ta, dar iti sugerez ca atunci cand dai peste unul de acest fel, sa il pastrezi in compania ta si sa inveti cat de mult poti de la el sau de la ea.
Dar, daca nu ai astfel de persoane ca model… cum poti deveni o persoana care traieste cea mai buna viata posibila fara sa ii mai dai ocazia piticului sa puna "frana" la toate lucrurile bune pe care le meriti?
Inainte sa iti dau cateva indicii, vreau sa iti vorbesc despre un studiu foarte interesant facut la Universitatea Harvard in anii 60':
Studiul a fost efectuat pe copii intre 4-6 ani. Fiecare copil a fost asezat la o masa, singur intr-o camera si i s-a pus o farfurie in fata. Farfuria continea o prajitura.  Copilului i s-a spus ca poate manca prajitura pe loc, sau, daca avea rabdare 20 de minute, putea avea doua prajituri. Cei care mancau prajitura pe loc, nu primeau cea de a doua prajitura.
Studiul a relevat ca marea mojoritate a copiilor au ales sa manance prajitura pe loc.
Partea interesanta a studiului de abia acum incepe. 
Cercetatorii au fost curiosi dupa 30 de ani sa vada ce s-a intamplat cu acei copii si daca exista diferente semnificative in vietile lor dupa acest interval de timp.
Rezultatele i-au socat pur si simplu! Cei care isi amanasera recompensa, aveau fara exceptie o situatie materiala deosebita, familii fericite, o conditie fizica de exceptie, intr-un cuvant o viata de calitate superioara.
Cei care alesesera sa manance prajitura pe loc, erau la polul opus… situatie financiara precara, relatii familiale cu probleme, sanatate subreda. 
Concluzia?
Grupul celor care aveau o viata de calitate au practicat inca de mici ceea ce se numeste "amanarea recompensei". Au gasit modalitatea prin care au luat o decizie mentala de a trece peste nevoia emotionala imediata si de a castiga recompensa dubla. 
De ce e asta relevant pentru tine? Hai sa vedem cum ar arata cateva situatii de viata atunci cand practici amanarea recompensei:
- mergi la sala si nu te astepti sa ai rezultate azi… ai rabdare 3-6 luni
- incepi o dieta si nu te astepti sa slabesti azi 5 kg… ai rabdare 1-6 luni
- incepi sa studiezi o limba straina si nu te frustrezi ca nu esti fluent dupa 2 zile… ai rabdare 4-6 saptamani
- incepi sa scrii pe blog si nu te frustrezi ca dupa prima saptamana te citesc doar 5 oameni… ai rabdare sa scrii 20 de articole inainte sa tragi concluzii
- incepi sa citesti despre vorbitul in public si nu te frustrezi ca dupa 2 carti citite nu te aplauda toata lumea in picioare… ai rabdare cel putin 3-6 luni pana sa primesti complimente legate de progresul facut
- incepi sa faci lectii la matematica cu copilul tau de clasa a 4-a si nu te frustrezi ca nu intelege problemele ca un absolvent de liceu… ai rabdare cateva saptamani pana intelege logica problemelor
- incepi sa mergi la evenimente de networking dar nu te frustrezi ca nu ai 10 idei de afaceri dupa primul cocktail la care ai fost… ai rabdare 3-6 luni sa cunosti mai multi oameni si mai in profunzime.
Ce au toate aceste lucruri in comun, in afara de amanarea recompensei? 1. Iti este clara recompensa pe care vrei sa o obtii la final. 2. Esti dispus sa faci ZILNIC pasi in directia pe care ti-o doresti, pentru ca fiecare zi ratata… este o zi pierduta definitiv.3. Esti dispus sa faci progrese cu pasi mici, consecventi, pe o durata mai mare de timp. De ce functioneaza aceasta strategie si piticului ii este greu sa se opuna? 1. Recompensa este aliniata cu cele mai puternice dorinte ale tale.
Adica, este sus in ierarhia lucrurilor care conteaza cel mai mult pentru tine in viata. 2. Zbori pe sub radar!
Adica, faci incrementele atat de mici incat aproape ca trec neobservate.
5 minute de exercitii fizice? Un fleac!
10 minute de citit? Un mizilic!
5 minute de ascultat o conversatie intr-o limba straina? Foarte la indemana!
Din fizica stim deja… cu cat e mai mare actiunea… cu atat e mai mare RE-actiunea (adica forta de sens contrar)! Actiunea mare cere multa vointa… iar depasirea RE-actiunii mare cere si ultima picatura de vointa… si facand lucrurile asa… nu le poti face sustenabile pe termen lung. 3. Faci asta zilnic… si pana si piticul oboseste si renunta.
Folosesti picatura chinezeasca pentru a eroda opozitia piticului. La un moment dat va deveni evident ca schimbarea face bine "sistemului", este "sigura" si aduce un plus de calitate vietii tale.  4. Riscul de esec scade dramatic!
Nu mai e o chestiune de totul sau nimic.
"Slabesc in cateva zile… sau nu voi mai slabi niciodata"
"Pun masa musculara in saptamana asta… sau ma las"
"Scriu articolul asta si daca are succes continui… daca nu, ma opresc"
"Ii explic acum copilului meu problema, daca intelege bine… daca nu, sa se descurce singur"
In concluzie, piticul nu se va schimba prea curand, dar TU ai puterea de a-l da jos de pe piedestal.
Cum? Prin actiuni disciplinate, cu pasi marunti, urmarind o recompensa care este clar conturata si extrem de importanta pentru tine.
Si nu iti fa probleme daca si tu ai fi mancat prajitura din prima… mai important decat locul din care vii este locul in care vrei sa ajungi!
Nu vreau sa intelegi ca e nevoie sa scapi definitiv de pitic… in esenta, acesta vrea sa fii confortabil si in siguranta… insa ce-i prea mult, impiedica evolutia.

In concluzie, clarifica-ti recompensa, exerseaza disciplinat si zboara pe sub radar!