O poveste zen

Un maestru zen isi propuse sa picteze ceva, avandu-l alaturi pe discipolul sau, pentru a-si da cu parerea referitor la momentul cand pictura se apropie de perfectiune. Discipolul era tensionat si ingrijorat. Maestrul la fel, pentru ca discipolul sau nu l-a vazut niciodata facand ceva imperfect. Dar in acea zi, lucrurile nu au mai mers la fel. Maestrul se straduia din greu si cu cat se straduia mai tare, cu atat iesea un dezastru mai mare.

In Japonia sau in China, intreaga arta a caligrafiei se face pe hartie de orez, o hartie foarte sensibila si fragila. Daca eziti putin, va fi cunoscut timp de secole locul unde a ezitat caligraful-pentru ca cerneala se imprastie foarte repede pe aceasta hartie si transforma totul intr-un dezastru. Trebuie sa curga totul, si nu ai voie sa eziti. Nici macar pentru un moment. Cine are un ochi format poate observa foarte usor o pictura care nu este Zen –pentru ca o pictura Zen trebuie sa curga.

Maestrul incerca din greu. Discipolul statea langa el, dand din cap: “Nu, nu este perfect.” Iar maestrul facea din ce in ce mai multe greseli.

Cand s-a terminat cerneala, maestrul l-a rugat pe discipol: “Du-te si pregateste mai multa cerneala.” Discipolul a plecat, iar maestrul si-a continuat opera. Cand s-a intors, a privit mirat spre pictura si a spus: “Maestre, este perfecta! Ce s-a intamplat?”

Maestrul a raspuns: Cat timp ai fost plecat, am devenit constient de un lucru: prezenta ta. Ideea ca este cineva aici care sa ma aprecieze sau sa ma condamne, sa spuna da sau nu, mi-a deranjat linistea interioara. Acum nu voi mai fi tulburat. Am inteles ca incercam sa o fac perfecta si asta era singurul motiv pentru care nu era perfecta. “

Incearca sa faci ceva perfect si va ramane imperfect. Fa acel lucru la modul natural si va iesi perfect. Natura este perfectiune; efortul este imperfect. Atunci cand faci prea mult, distrugi.

Sursa