Cei 2 frati fricosi (o poveste adevarata)

Nu cu mult timp in urma traiau pe o insula izolata doi frati. O sa ii numesc John si Jack. Ei erau de varste oarecum apropiate, si traiau pe acea insula de cand isi aduceau aminte. Insula era o gazda confortabila, le oferea strictul necesar si aveau o viata decenta.

Petecul de pamant pe care isi traiau zilele era un pic mai mic decat un cartier dintr-un oras de provincie. Aveau un mic izvor cu apa curata, iar hrana era compusa mai ales din peste si fructe de padure. Zilele lor semanau foarte mult una cu alta si in mare parte din timp pescuiau, adunau fructe si dormeau la umbra.

Viata lor era confortabila dar si plictisitoare… ar spune unii. Insula era definitia sigurantei, nu existau pericole reale de care sa se teama. Pe de alta parte, nu existau nici posibilitati de a schimba ceva din rutina zilnica. Unii ar putea asemana insula cu o colivie de argint cu doi prizonieri de lux… dar asta e doar parerea unora…

Si au trecut inca niste ani peste cei doi frati, si conditiile au inceput sa se schimbe incet – incet. John a observat ca a crescut nivelul oceanului si a inghitit o buna parte din plaja. Jack a remarcat ca pestii erau din ce in ce mai putini si era necesar sa inoate tot mai mult in larg pentru a gasi suficienti pentru o masa decenta.

Intr-o zi, amandoi au avut surpriza neplacuta sa constate ca, fructele din padure erau pe terminate si nu mai cresteau altele la fel de repede ca altadata. Aceea a fost ziua in care Jack i-a spus lui John ca aveau de luat o decizie legata de viitorul lor pe insula.

Toate semnele aratau ca vor veni vremuri si mai grele. John i-a raspuns ca e doar o perioada trecatoare si ca lucrurile vor reveni la normal, asa cum au fost mai demult. Jack s-a incruntat, a dat din cap in semn de dezaprobare, a tacut, si dupa o scurta perioada, a plecat sa se plimbe prin padure. John s-a intins langa foc si s-a pus sa doarma pe un pat de frunze.

A doua zi de dimineata Jack i-a spus lui John ca a luat o decizie importanta.

“Am decis sa construiesc o pluta si sa plec de pe insula. Sper ca vrei sa vii cu mine…” a spus Jack in timp ce se uita in larg.

“Ai innebunit Jack? Cum poti sa pleci dintr-un loc atat de confortabil si in care poti sa traiesti fara nici o grija?” i-a raspuns John.

“In caz ca nu ai observat, pestele devine tot mai putin, fructele nu mai cresc in padure si oceanul mai are putin si va inghiti intreaga insula. Ceea ce faci tu acum, este sa accepti ca vei muri odata cu insula. Daca lucrurile vor continua in acelasi mod, e o chestiune de cateva luni pana vom muri de foame sau ne va inunda oceanul. Accepta realitatea!” a spus pe un ton ridicat Jack.

“Esti nebun Jack! O sa mori daca pleci de aici! Nici nu ai idee cate pericole sunt in largul oceanului! Tie nu iti este frica?” a intrebat John.

“Imi este foarte frica, insa imi este mult mai frica sa raman aici, din moment ce stiu ca acest mic paradis compus din siguranta si confort e pe cale sa se sfarseasca. Tu esti cel nebun daca iti inchipui ca schimbarile care urmeaza sa se intampe nu te vor dobori! Prefer sa imi asum riscul de a naviga si de a-mi urma instinctul pe o mare neprietenoasa, decat sa regret ca mi-a fost frica toata viata sa scot capul din carapace!” a concluzionat Jack pe un ton foarte afectat.

“Dar Jack, ma tem de amandoua alternativele! Nu pot lua o decizie! Mai am nevoie de timp!” a cerut John.

Nu stiu cum se termina povestea. Nu stiu daca John l-a insotit pe Jack pe ocean, si nici daca Jack a ajuns pe o alta insula mai primitoare. Dar stiu un lucru sigur. Stiu ca Jack este un invingator! De ce? Pentru ca si-a asumat riscul de a naviga in necunoscut atunci cand ramasul pe loc nu a mai fost o solutie viabila.

Si da, e posibil sa nu fi ajuns pe o alta insula in aceasta calatorie temerara, dar viata si istoria ne invata urmatorul lucru: pentru fiecare 10 de Jack care au plecat pe ocean parasind o insula care se scufunda, vor fi 1, 2 sau mai multi care vor ajunge la destinatia pe care si-au propus-o. In schimb, fiecare John, ramas captiv pe propria insula care devine din ce in ce mai stramta si mai neprimitoare, este un invins!

Si acum, te rog, uita-te cu atentie la viata ta.

Insula ta devine din ce in ce mai mica? Devine din ce in ce mai neprimitoare? In ce context din viata ta simti ca e timpul sa iti construiesti pluta pentru ca insula tocmai a devenit de nelocuit?

Poate fi vorba despre starea ta de sanatate, de o relatie nociva, de jobul care te epuizeaza psihic, de relatia ta cu banii… sunt sigur ca stii la ce ma refer…

… si atunci intrebarea mea pentru tine este: Cat mai astepti?… Cat de mare trebuie sa fie durerea sa te faca sa construiesti pluta si sa iti invingi frica?

Pentru ca e nevoie sa constientizezi urmatorul lucru: cu cat astepti mai mult, si insula ta devine mai mica si mai neprietenoasa, cu atat va fi nevoie de o decizie mai radicala si mai incarcata de emotii… mai ales negative!

Vreau sa te rog ceva! Fa-ti un bine si uita-te cu atentie la viata ta si la zonele care au devenit “neprietenoase” cu bucuria, implinirea, echilibrul si armonia! Pentru ca daca nu schimbi nimic… vei ajunge exact incotro te indrepti… cum spunea cineva.

Inchei printr-un citat al lui Mark Twain care imi place foarte mult si care spune asa:

“Peste 20 de ani vei fi mult mai dezamagit de lucrurile pe care nu le-ai facut decat de cele pe care le-ai facut. Ridica ancora. Paraseste siguranta portului. Prinde un vant prielnic in panzele tale. Exploreaza. Viseaza. Descopera!”

Si nu uita… Wake up & LIVE!

SURSA