Desi nu am chef de nimic , am inteles ca Un simplu multumesc pentru orice lucru te motiveaza mai mult ,incearca! si am mai aflat ca '' ce te raneste ,te vindeca '' citind o carte minunata 'Aleph'' a lui Paulo Coelho imi apare un zambet mic de tot , motivul fiind :habar n-am ce vreau sa scriu parca sunt impins ...stiu doar ca vreau sa scap de monotonia care ma apasa,imi vine in gand mai multe cuvinte ,cum ar fi '' rutina''entuziasm' 'implicare''reusita''clipa de acum''iertare' ar trebui sa le leg
"Disciplina este o forma de libertate. Este
eliberarea de lene si letargie, eliberarea de asteptarile si cererile
celorlalti, eliberarea de slabiciune, frica si indoiala. Disciplina da posibilitatea unei persoane sa isi descopere individualitatea, puterea interioara si talentul innascut. Si din acel moment, fiecare devine stapanul, mai mult decat sclavul, propriilor ganduri si emotii." H.A Dorfman
Astept
de mult ocazia potrivita sa aduc un pic de lumina in aceasta discutie
intre cei care iubesc libertatea si cei care iubesc disciplina.
Eu sunt unul dintre cei care Livreaza ceea ce au promis, desi marturisesc nu am fost asa de la inceput.
La prima vedere de ce ar iubi cineva disciplina?… Pare, cel putin la prima vedere, ca este o limitare, o conditionare autoimpusa…
Si
totusi... daca te uiti mai atent, oamenii disciplinati sunt cei cu
adevarat liberi, iar cei care cauta cu orice pret libertatea sunt cei
conditionati si constransi.
Imi place foarte mult definitia pe care o da Steve Pavlina, care spune asa:
"Disciplina este abilitatea de a te mobiliza sa treci la actiune, indiferent de starea emotionala in care esti."
Iar a trece la actiune este o caracteristica fundamentala a oamenilor remarcabili.
Acesti oameni de succes mai au cateva trasaturi in comun:
- Livreaza ceea ce au promis… de fiecare data!
- Termina ceea ce au inceput
- Devin de la o zi la alta tot mai buni, pentru ca studiaza si practica
- Au rutine si ritualuri productive in fiecare zi
Si
daca te uiti cu atentie la fiecare trasatura, din fiecare tipa
"disciplina". Nici una dintre aceste elemente nu ar fi posibile in
lipsa disciplinei!
In plus, fiecare persoana de succes stie ca daca nu te controlezi tu, vei fi controlat de circumstante!
De exemplu,
- Nu te disciplinezi sa iti platesti la timp impozitele, platesti amenda pentru intarzieri.
- Nu te disciplinezi sa inveti limba engleza foarte bine, nu esti promovat intr-o functie de conducere
-
Nu te disciplinezi sa mergi la service si sa vezi de ce s-a aprins
becul galben de pe bord, intr-o zi ramai cu masina in drum si te va
costa mai mult timp si mai multi bani
- Nu te disciplinezi sa economisesti 10% in fiecare luna, traiesti fara economii si cu teama zilei de maine
… si asa mai departe…
Regratatul Stephen Covey spunea ca: "cei indisciplinati sunt sclavii toanelor si diverselor pasiuni"
Pe termen lung, indisciplina se traduce si printr-o in lipsa de abilitati care ar aduce un plus semnificativ in calitatea vietii (invatatul unei limbi straine, utilizarea softurilor de editat texte, studiul abilitatilor de parenting, etc)
Disciplina mai inseamna sa actionezi in timp ce gandesti pe termen lung, si nu doar sa simti pe termen scurt. Adica sa sacrifici placerea temporara in favoarea beneficiului semnificativ pe termen lung.
Concret, aceasta modificare de perspectiva iti schimba comportamentul neproductiv astfel:
- continui sa lucrezi la un proiect sau idee si dupa ce entuziasmul de inceput a trecut
- mergi la sala cand tot ceea ce vrei este sa stai tolanit la TV toata ziua
- te trezesti mai repede dimineata si lucrezi cu tine si pentru tine
- spui "nu" atunci cand esti tentat sa renunti la dieta
- iti verifici emailurile doar de cateva ori pe zi (si nu non-stop)
Si
pentru mine, disciplina a fost un punct slab in trecut. Am pierdut
multe oportunitati pentru ca nu am avut disciplina necesara.
Dar,
am persistat si sunt incantat sa pot spune ca azi m-am trezit la 5
dimineata, am facut sport, am mancat un mic dejun si am scris acest
email.
Cu siguranta ca, ar fi fost placut sa mai stau intins in
patul meu comod, insa am luat decizia ca aceasta "placere" e necesar sa
se subordoneze uneia mai mari care are legatura cu scopul meu in viata.
Si nu e nici simplu si nici usor sa devii disciplinat. Daca era, probabil ca aveai deja aceasta abilitate.
Iar mailul acesta il scriu pentru ca vreau sa iti dau o sansa reala sa ai viata pe care ai crezut tot timpul ca o meriti.
Disciplina cred ca este scara pe care oricine poate urca atunci cand a decis ca vrea sa evadeze din inchisoarea mediocritatii.
Insa,
vestea buna si vestea proasta in acelasi timp, este ca nu exista cale
de mijloc… fie o iei in sus si incepi sa ai o viata remarcabila, fie o
iei in jos si te afunzi si mai mult in frustrari si dezamagiri.
Si indiferent daca te vei decide sa urmezi acest ecurs sau nu...
Te Rog din Suflet… studiaza si practica Disciplina!
E probabil cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine si pentru copiii tai!
Devino cea mai disciplinata persoana pe care o cunosti si inspira-i si pe altii!
Uita-te
cu sinceritate ce ti-a adus de-a lungul vietii disciplina (atunci cand
ai avut) si ce ti-a adus libertatea sub forma "fac ce vreau, cand
vreau". Trage concluziile si actioneaza in consecinta.
Iti doresc sa ajungi prieten pe viata cu disciplina!
A fost odata ca niciodata un pitic mic si tafnos. Si acest pitic iubea confortul si isi dorea ca lucrurile sa continue sa fie la fel pentru totdeauna. Se supara si sabota orice incercare a stapanului de a schimba ceva. Ii
placea sa primeasca recompensa imediat si devenea foarte irascibil daca
i se refuza o masa copioasa, o haina frumoasa sau un serial la TV. Acum, nu stiu daca tu ii spui "pitic", sau "vocea" sau "sabotorul" sau in alt fel… Cert
este ca avem cu totii undeva in mintea noastra, o parte care uneori
face o nota discordanta cu ceea ce consideram ca "ne face bine". Si ce este foarte curios… la unii vocea piticului este mai puternica, iar la altii mai slaba. La unii, piticul are intotdeauna ultimul cuvant, la altii nici macar nu e intrebat… La unii, piticul are un scaun in capul mesei, iar la altii nici macar nu sta la masa… De ce oare se intampla asa? M-am
intrebat cu mult timp in urma si eu acelasi lucru si am cautat sa
inteleg de ce unii fac intotdeuana ce isi propun, iar altii… niciodata.
Sau de ce unii oameni respecta ceea ce promit, iar altii niciodata. Si m-am mai intrebat cum de unii oameni au o vointa de otel… iar altii doar de plastelina… Mai mult, am
cautat sa inteleg de unde vine aceasta putere interioara a unora de a
spune atunci cand ii rogi o favoare "considera ca e deja rezolvat!". Oamenii
acestia inspira respect instantaneu. Pentru ca sunt o raritate si
pentru ca iti dau prilejul sa te relaxezi. Sa iti diminuezi nivelul de
anxietate in ceea ce ii priveste si sa obtii un fel de garantie in alb
ca vor livra ceea ce au promis. Nu stiu cati oameni de acest tip
ai in viata ta, dar iti sugerez ca atunci cand dai peste unul de acest
fel, sa il pastrezi in compania ta si sa inveti cat de mult poti de la
el sau de la ea. Dar, daca nu ai astfel de persoane ca model… cum
poti deveni o persoana care traieste cea mai buna viata posibila fara
sa ii mai dai ocazia piticului sa puna "frana" la toate lucrurile bune
pe care le meriti? Inainte sa iti dau cateva indicii,
vreau sa iti vorbesc despre un studiu foarte interesant facut la
Universitatea Harvard in anii 60': Studiul a fost efectuat pe
copii intre 4-6 ani. Fiecare copil a fost asezat la o masa, singur
intr-o camera si i s-a pus o farfurie in fata. Farfuria
continea o prajitura. Copilului i s-a spus ca poate manca prajitura pe
loc, sau, daca avea rabdare 20 de minute, putea avea doua prajituri. Cei
care mancau prajitura pe loc, nu primeau cea de a doua prajitura. Studiul a relevat ca marea mojoritate a copiilor au ales sa manance prajitura pe loc. Partea interesanta a studiului de abia acum incepe. Cercetatorii
au fost curiosi dupa 30 de ani sa vada ce s-a intamplat cu acei copii
si daca exista diferente semnificative in vietile lor dupa acest
interval de timp. Rezultatele i-au socat pur si simplu! Cei
care isi amanasera recompensa, aveau fara exceptie o situatie materiala
deosebita, familii fericite, o conditie fizica de exceptie, intr-un
cuvant o viata de calitate superioara. Cei care
alesesera sa manance prajitura pe loc, erau la polul opus… situatie
financiara precara, relatii familiale cu probleme, sanatate subreda. Concluzia? Grupul celor care aveau o viata de calitate au practicat inca de mici ceea ce se numeste "amanarea recompensei". Au
gasit modalitatea prin care au luat o decizie mentala de a trece peste
nevoia emotionala imediata si de a castiga recompensa dubla. De ce e asta relevant pentru tine? Hai sa vedem cum ar arata cateva situatii de viata atunci cand practici amanarea recompensei: - mergi la sala si nu te astepti sa ai rezultate azi… ai rabdare 3-6 luni - incepi o dieta si nu te astepti sa slabesti azi 5 kg… ai rabdare 1-6 luni - incepi sa studiezi o limba straina si nu te frustrezi ca nu esti fluent dupa 2 zile… ai rabdare 4-6 saptamani -
incepi sa scrii pe blog si nu te frustrezi ca dupa prima saptamana te
citesc doar 5 oameni… ai rabdare sa scrii 20 de articole inainte sa
tragi concluzii - incepi sa citesti despre vorbitul in public si
nu te frustrezi ca dupa 2 carti citite nu te aplauda toata lumea in
picioare… ai rabdare cel putin 3-6 luni pana sa primesti complimente
legate de progresul facut - incepi sa faci lectii la matematica
cu copilul tau de clasa a 4-a si nu te frustrezi ca nu intelege
problemele ca un absolvent de liceu… ai rabdare cateva saptamani pana
intelege logica problemelor - incepi sa mergi la evenimente de
networking dar nu te frustrezi ca nu ai 10 idei de afaceri dupa primul
cocktail la care ai fost… ai rabdare 3-6 luni sa cunosti mai multi
oameni si mai in profunzime. Ce au toate aceste lucruri in comun, in afara de amanarea recompensei? 1. Iti este clara recompensa pe care vrei sa o obtii la final. 2. Esti dispus sa faci ZILNIC pasi in directia pe care ti-o doresti, pentru ca fiecare zi ratata… este o zi pierduta definitiv.3. Esti dispus sa faci progrese cu pasi mici, consecventi, pe o durata mai mare de timp. De ce functioneaza aceasta strategie si piticului ii este greu sa se opuna? 1. Recompensa este aliniata cu cele mai puternice dorinte ale tale. Adica, este sus in ierarhia lucrurilor care conteaza cel mai mult pentru tine in viata. 2. Zbori pe sub radar! Adica, faci incrementele atat de mici incat aproape ca trec neobservate. 5 minute de exercitii fizice? Un fleac! 10 minute de citit? Un mizilic! 5 minute de ascultat o conversatie intr-o limba straina? Foarte la indemana! Din
fizica stim deja… cu cat e mai mare actiunea… cu atat e mai mare
RE-actiunea (adica forta de sens contrar)! Actiunea mare cere multa
vointa… iar depasirea RE-actiunii mare cere si ultima picatura de
vointa… si facand lucrurile asa… nu le poti face sustenabile pe termen
lung. 3. Faci asta zilnic… si pana si piticul oboseste si renunta. Folosesti
picatura chinezeasca pentru a eroda opozitia piticului. La un moment
dat va deveni evident ca schimbarea face bine "sistemului", este
"sigura" si aduce un plus de calitate vietii tale. 4. Riscul de esec scade dramatic! Nu mai e o chestiune de totul sau nimic. "Slabesc in cateva zile… sau nu voi mai slabi niciodata" "Pun masa musculara in saptamana asta… sau ma las" "Scriu articolul asta si daca are succes continui… daca nu, ma opresc" "Ii explic acum copilului meu problema, daca intelege bine… daca nu, sa se descurce singur" In concluzie, piticul nu se va schimba prea curand, dar TU ai puterea de a-l da jos de pe piedestal. Cum? Prin actiuni disciplinate, cu pasi marunti, urmarind o recompensa care este clar conturata si extrem de importanta pentru tine. Si
nu iti fa probleme daca si tu ai fi mancat prajitura din prima… mai
important decat locul din care vii este locul in care vrei sa ajungi! Nu
vreau sa intelegi ca e nevoie sa scapi definitiv de pitic… in esenta,
acesta vrea sa fii confortabil si in siguranta… insa ce-i prea mult,
impiedica evolutia.
In concluzie, clarifica-ti recompensa, exerseaza disciplinat si zboara pe sub radar!
